Târgoviște va avea, în curând, nu unul, ci două stadioane noi! De astăzi e oficial, în timp ce lucrările de modernizare la vechea arenă, „Eugen Popescu”, au ajuns la 98 la sută, rămănând o chestiune de zile până ce Chindia va reveni acasă, autoritățile județene dâmbovițene au semnat contractul pentru proiectarea și construcția unui nou stadion, în vecinătatea Dâmbovița Mall și a Unității Militare.
La primele ore ale dimineții a fost parafat contractul, la sediul Companiei Naționale de Investiții, în prezența Ministrului Dezvoltării, Cseke Atilla, și a președintelui CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
Antreprenorul care a câștigat licitația publică, ACI Cluj SA & DICO & TIGANAS BIROU DE PROIECTARE S.R.L. & IMRAT SERVICE S.R.L, are la dispoziție 42 de luni pentru execuție, din care șase luni pentru proiectare. Întregul proiect are o valoare de aproximativ 271.000.000 de lei (aproximativ 55 milioane de euro), Consiliul Județean Dâmbovița contribuind cu suma de 25.000.000 lei (5 milioane de euro).
Din portofoliul proiecte ale societății care a câștigat licitația pentru noul stadion de la Târgoviște fac parte stadioanele Cluj Arena, Ion Oblemenco Craiova și Târgu-Jiu, magistrala de gaze naturale Iași – Ungheni – Chișinău, Parcul Industrial Tetarom 1, centrul de date Banca Transilvania, clădirile The Office și BRD (Cluj-Napoca), fabrica La Lorraine (Câmpia Turzii), Spitalul Militar și Clinica Regina Maria (Cluj-Napoca). ACI Cluj este unul dintre jucătorii importanți pe piața proiectelor mari din România.
Noul stadion va îndeplini condițiile necesare pentru a găzdui partide din prima ligă a fotbalului național, din competițiile europene, dar și meciurile naționalei de fotbal – Corneliu Ștefan, președinte CJ Dâmbovița
Date tehnice
Capacitate: 12.012 locuri Pistă de atletism 434 locuri de parcare Spații pentru alimentație și comerț Stadionul va putea găzdui meciuri de fotbal și rugby, dar și competiții de atletism
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER